Efectul Pygmalion. De la Ovidiu la Hitchcock

„Conform unui vechi mit, Pygmalion, un sculptor grec, s-a indragostit de propria opera, o femeie de fildes. Marinimosi, zeii au insufletit-o, iar sculptorul ar fi trait cu ea ani indelungati. Cartea de fata considera ca acesta este mitul fondator al notiunii de simulacru - un obiect facut, un artefact hiperreal. Simulacrul provoaca explozia ordinii stabilite in reprezentarea occidentala, bazata pe notiunea de imitatie. Simulacrul nu imita. El inlocuieste realitatea. Zeii l-au pedepsit pe Narcis, indragostit de propria reflexie, dar i-au implinit dorinta lui Pygmalion, indragostit de propria creatie. Antiteza Narcis-Pygmalion priveste doua modalitati diferite de a incarca erotic o imagine. Intr-un caz, incarcatura este evanescenta si impalpabila - precum pictura. In celalalt, poseda un corp - precum intreaga sculptura. Dar nu e vorba doar de antiteza dintre doua domenii ale artei. Divergenta majora dintre cele doua mituri priveste mai ales un element: opera de arta. Absenta in mitul lui Narcis, ea e centrala in mitul lui Pygmalion. Statuia este locul unui schimb simbolic si rezultatul unui proces dialectic in care alterneaza permanent «irealul» si «realul». Mitul lui Pygmalion nu este doar un mit al imaginii (cum era cel al lui Narcis), ci priveste imaginea-opera de arta sau, mai precis, intruparea sa.“ (Victor Ieronim STOICHITA)

Pygmalion
Pygmalion in Management
Pygmalion and Major Barbara
Pygmalion: A Romance in Five Acts
Pygmalion and My Fair Lady
Dial H for Hitchcock
A Hitchcock Reader